Descoperă fundamentele investiției în obligațiuni, instrumente recunoscute pentru riscul relativ scăzut prin comparație cu alte produse financiare și sunt adesea o componentă importantă a portofoliilor diversificate de investiții.

O obligațiune este o garanție financiară care dă dreptul deținătorului său la un venit regulat, de obicei sub formă de dobândă, de la entitatea care emite obligațiunea (emitentul). Emitentul, la vânzarea unei obligațiuni, devine îndatorat față de deținătorul obligațiunii și este obligat să ramburseze principalul la scadență și să efectueze plăți programate de dobândă.
Ca instrumente de datorie, obligațiunile sunt diferite față de active precum acțiunile; deținătorii de obligațiuni sunt creditori ai emitentului și, în general, nu au drepturi de proprietate sau pretenții la dividende sau coproprietate.

Rolul obligațiunilor în construirea unui portofoliu diversificat

Primul principiu este simplu: cu cât riscul de faliment este mai mic, cu atât prețul obligațiunilor este mai mare (și randamentul mai mic). Cu cât riscul de faliment este mai mare, cu atât prețul obligațiunilor este mai mic (și randamentul mai mare). Obligațiunile sunt active cu venit fix, separate de acțiuni, pentru care investitorii nu cunosc randamentele viitoare. Există o mulțime de tipuri de obligațiuni, cum ar fi obligațiunile guvernamentale, titlurile de stat americane sau obligațiunile cu randament ridicat ale companiilor aflate în dificultate.

Obligațiunile sunt caracterizate, de obicei, prin stabilitatea lor în comparație cu active precum acțiunile, prezentând adesea o volatilitate mai mică a prețurilor. Această stabilitate permite investitorilor să își diversifice portofoliile prin includerea unei combinații de clase de active cu diferite niveluri de risc. Încorporarea obligațiunilor alături de acțiuni sau de alte active poate echilibra compoziția generală a unui portofoliu, colaborând pentru a reduce riscul de pierdere de capital și pentru a diminua volatilitatea la nivelul întregului portofoliu. Cu toate acestea, este esențial să recunoaștem că obligațiunile prezintă, totuși, un anumit risc, iar impactul lor asupra stabilității portofoliului poate varia în funcție de tipul de obligațiuni și de condițiile de piață. Atunci când construiești un portofoliu diversificat, este esențial să înțelegi diferitele tipuri de obligațiuni și caracteristicile lor unice.

Tipuri de obligațiuni

Obligațiunile pot fi clasificate în numeroase moduri, unul dintre acestea fiind în funcție de emitenții lor. În cadrul acestei clasificări, putem identifica trei tipuri principale de obligațiuni:

  • Titluri de stat: Emise de guvernele unor țări, de obicei prin intermediul băncilor naționale, aceste obligațiuni sunt vândute pe plan intern și internațional pentru a finanța cheltuielile guvernamentale, care includ adesea deficitul bugetului de stat. Deși sunt considerate investiții relativ sigure, în special în țările stabile economic, popularitatea lor poate varia în funcție de condițiile economice și de preferințele investitorilor.
  • Obligațiuni corporative: Aceste obligațiuni sunt emise de companii pentru a obține capital în diverse scopuri, cum ar fi extinderea afacerii, finanțarea proiectelor sau refinanțarea datoriilor. În comparație cu obligațiunile de stat, obligațiunile corporative prezintă, în general, un risc mai mare, reflectând incertitudinea mai mare în ceea ce privește veniturile corporative și stabilitatea financiară.
  • Obligațiuni municipale: Emise de instituțiile guvernamentale locale, cum ar fi orașele și municipalitățile, obligațiunile municipale pot fi utilizate pentru a finanța proiecte publice, de infrastructură sau pentru a gestiona datoria locală. Deși acestea oferă adesea randamente stabile ale investițiilor și sunt susținute de resursele municipalității emitente, riscul și atractivitatea pot varia. Investitorii trebuie să ia în considerare sănătatea financiară și solvabilitatea municipalității emitente, deoarece acești factori pot avea un impact asupra siguranței și rentabilității obligațiunilor.
Stabilirea prețurilor
  • Valoarea nominală: Aceasta este suma pe care emitentul de obligațiuni este de acord să o restituie deținătorului de obligațiuni la scadență, reprezentând în esență datoria față de deținătorii de obligațiuni.
  • Prețul de emisiune: Acesta este prețul la care o obligațiune este vândută inițial investitorilor în momentul primei emisiuni. Prețul de emisiune este stabilit de către emitent și poate fi la paritate, peste (primă) sau sub (reducere) valoarea nominală, în funcție de condițiile de piață și de alți factori.
  • Prețul tranzacției: Acesta este prețul la care o obligațiune este tranzacționată pe piață pe parcursul vieții sale. Prețul de tranzacție poate varia peste sau sub prețul de emisiune în funcție de modificările ratelor de dobândă, de solvabilitatea emitentului și de alți factori de piață.
Randamentele obligațiunilor

Randamentul obligațiunilor reprezintă randamentul pe care un investitor îl poate aștepta de la investiția într-o obligațiune, influențat de factori precum: rata dobânzii, data scadenței și prețul de piață. Aceste randamente fluctuează în timp, fiind influențate în mod semnificativ de ratele dobânzilor predominante pe piață. Atunci când ratele dobânzilor de pe piață cresc, prețul obligațiunilor existente scade de obicei, ceea ce duce la creșterea randamentelor acestor obligațiuni pentru a le face mai atractive în raport cu noile obligațiuni emise la rate mai mari. În schimb, atunci când ratele dobânzilor de pe piață scad, prețurile obligațiunilor existente cresc, ceea ce scade randamentele acestora, aliniindu-le la randamentele noilor obligațiuni emise la aceste rate mai mici.

Maturitate

Scadența obligațiunilor se referă la perioada de timp până la rambursarea principalului unei obligațiuni de către emitent, calculată de la data emiterii până la data de rambursare. La scadență, deținătorul de obligațiuni primește, de obicei, o sumă egală cu valoarea nominală a obligațiunii, împreună cu orice plată finală a dobânzii datorate. Deoarece plățile dobânzilor și data scadenței sunt prestabilite, acestea oferă o sursă de venit stabilă și previzibilă. Obligațiunile pot fi clasificate ca fiind pe termen scurt (cu o scadență mai mică de 1 an), pe termen mediu (scadență între 1 și 5 ani) și pe termen lung (scadență mai mare de 5 ani). Este important de reținut că titlurile de stat americane, ca și alte obligațiuni, pot fi vândute pe piață înainte de data scadenței, dar prețul de vânzare poate duce la un câștig sau o pierdere de capital, în funcție de condițiile de piață, mai degrabă decât la o reducere a valorii dobânzii.

Riscuri asociate

Deși obligațiunile sunt în general considerate o clasă de active mai sigură în comparație cu acțiunile de exemplu, este important să recunoaștem că acestea nu sunt lipsite total de riscuri. Investitorii care iau în considerare investițiile în obligațiuni trebuie să fie conștienți de diferitele riscuri implicate. Principalele categorii includ:

  • Riscul ratei dobânzii: Obligațiunile cu rată fixă sunt mai susceptibile de a pierde valoarea de piață atunci când ratele dobânzilor cresc. Acest lucru se datorează faptului că plățile fixe ale dobânzilor devin mai puțin atractive în comparație cu noile obligațiuni emise la rate mai mari, și nu pentru că rata dobânzii obligațiunii în sine crește. Acest lucru poate afecta investitorii care intenționează să își vândă obligațiunile înainte de scadență. În plus, obligațiunile cu scadențe mai lungi se confruntă cu o volatilitate mai mare a prețului ca răspuns la modificările ratei dobânzii. Prin urmare, în anticiparea creșterii ratelor, investitorii ar putea să își orienteze portofoliile către obligațiuni cu scadență mai scurtă pentru a reduce expunerea la această volatilitate. În schimb, dacă se așteaptă o scădere a ratelor, aceștia ar putea favoriza titlurile de valoare pe termen mai lung pentru a profita de eventualele creșteri de preț.
  • Riscul de credit: Investițiile în obligațiuni implică riscul ca emitentul să se confrunte cu dificultăți financiare. Acest lucru poate duce la întârzieri în plata dobânzilor sau, în cazuri extreme, la incapacitate de plată și faliment. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că astfel de situații extreme nu sunt frecvente.
  • Riscul de inflație: Este strâns legat de riscul ratei dobânzii. Atunci când se preconizează o creștere a inflației, ratele dobânzilor cresc adesea ca răspuns. Această creștere a ratelor dobânzilor duce, de obicei, la o scădere a prețurilor obligațiunilor. Motivul din spatele acestei situații este că, pe măsură ce inflația erodează valoarea banilor în timp, investitorii cer randamente mai mari pentru a compensa puterea de cumpărare redusă a fluxurilor de numerar viitoare.
  • Riscul de lichiditate: Acest tip de risc apare atunci când o obligațiune nu poate fi cumpărată sau vândută rapid fără a avea un impact semnificativ asupra prețului său. Asta înseamnă că, în situații cu lichiditate scăzută, vânzarea activului poate necesita o reducere a prețului, în timp ce cumpărarea poate necesita un preț mai mare. Un alt aspect al riscului de lichiditate este reprezentat de dificultatea de a evalua cu exactitate instrumentele financiare care nu sunt lichide din cadrul unui portofoliu, deoarece prețul lor de piață este mai greu de determinat. În cazuri extreme, riscul de lichiditate poate duce la un scenariu în care este practic imposibil să se cumpere sau să se vândă obligațiunile.
Ratingul obligațiunilor

Un rating de obligațiuni este o evaluare a bonității unui emitent, care măsoară riscul asociat cu investiția în obligațiunile oferite. Agențiile de rating atribuie aceste scoruri pe baza unei analize a mai multor factori, precum a riscurilor economice, politice și sociale. Ratingul poate fi pe termen lung sau pe termen scurt. Printre cele mai influente agenții de rating se numără:

Fitch Ratings
Fitch Ratings este o agenție de rating din SUA, care publică ratinguri pentru instituții financiare, întreprinderi și țări. Aceștia folosesc diferite scale, iar cea pentru ratingul de credit variază de la “AAA” (cea mai bună calitate a creditului, respectiv cel mai mic risc) la “D” (incapacitate de plată, respectiv cel mai mare risc).

Moody’s
Companie americană și pionier în analiza bonității titlurilor de stat americane. Filiala sa, Moody’s Investors Service, este specializată în ratingul obligațiunilor, folosind o scară de la “Aaa” (cea mai bună calitate) la “C” (cea mai slabă calitate, adesea în incapacitate de plată). Aceștia evaluează titluri de stat și obligațiuni din mai multe segmente de piață, inclusiv obligațiuni guvernamentale, municipale și corporative.

Standard & Poor’s (S&P)
Agenție americană cunoscută pentru analizele și rapoartele sale privind companiile listate la bursă și obligațiunile emise de acestea. S&P acordă ratinguri pe o scară de la “AAA” (cea mai bună calitate) la “D” (incapacitate de plată), oferind opinii privind nivelul de risc de credit pentru diverse entități economice, precum societăți pe acțiuni, orașe și țări.

Relația dintre obligațiuni și ratele de dobândă

După cum am menționat deja, există o relație inversă, foarte strânsă, între obligațiuni și ratele dobânzilor. Înțelegerea acestei relații poate oferi oportunități de investiții, în ciuda riscurilor inerente. Mai exact, pe măsură ce ratele dobânzilor cresc, prețul obligațiunilor existente tinde să scadă și, viceversa, pe măsură ce ratele dobânzilor scad, prețul de piață al acestor obligațiuni tinde să crească datorită atractivității sporite a veniturilor lor viitoare fixe în raport cu obligațiunile mai noi, cu rate mai mici.
Pentru deținătorii de obligațiuni, cel mai important parametru este randamentul la scadență (YTM), care determină randamentul total preconizat, luând în considerare prețul de achiziție, rata dobânzii și perioada de timp până la scadență. Durata de scadență a unei obligațiuni influențează în mod semnificativ sensibilitatea acesteia la modificările ratei dobânzii; obligațiunile pe termen lung sunt mai sensibile la fluctuațiile ratei decât cele pe termen scurt. Deși aceste obligațiuni pe termen mai lung pot oferi randamente mai mari pentru a compensa riscul crescut al ratei dobânzii, acest lucru nu garantează o rentabilitate mai mare. Investitorii care anticipează o scădere a ratelor dobânzilor ar putea favoriza obligațiunile cu scadență mai lungă, care ar putea oferi randamente potențial mai mari în comparație cu obligațiunile cu scadență mai scurtă în astfel de scenarii.

Scară de obligațiuni

După cum am menționat mai sus, caracteristica obligațiunilor este data scadenței acestora. Cu cât această dată este mai scurtă, cu atât mai puțin venit continuu poate primi un deținător de obligațiuni, ceea ce poate afecta sentimentul de lichiditate financiară al acestuia în timp. Pentru a contracara acest lucru, o strategie populară este crearea unei așa-numite scări financiare. Aceasta presupune construirea unui portofoliu de investiții care să includă obligațiuni cu o varietate de date de scadență. Cu această abordare, chiar și atunci când venitul de la o obligațiune pe termen scurt se încheie, investitorul continuă să primească venituri de la obligațiuni cu scadențe mai lungi. Această structură eșalonată asigură un flux de venit mai consistent și mai prelungit, compensând perioada mai scurtă de venit a obligațiunilor individuale.

Obligațiuni în perioade de recesiune economică

În timp ce investiția în acțiuni în timpul unei crize economice poate fi o provocare din cauza volatilității mai mari, situația poate fi diferită în cazul obligațiunilor. Obligațiunile, în special titlurile de stat, pot contribui la stabilizarea unui portofoliu sau la limitarea pierderilor în timpul încetinirii economice. Acest lucru se datorează faptului că titlurile de stat sunt susținute de guvern, oferind un nivel mai ridicat de siguranță datorită responsabilității guvernului de a le răscumpăra și de a plăti dobânda. Cu toate acestea, este important de reținut că acest principiu nu este garantat în fața unor evenimente imprevizibile, extreme, cum ar fi pandemiile sau războaiele, care pot perturba chiar și cele mai stabile investiții. Deși astfel de evenimente sunt rare, consecințele lor economice pot fi semnificative și ar trebui luate în considerare în orice strategie de investiții.

Durata și convexitatea

Durata este o măsură a riscului care indică creșterea sau scăderea procentuală aproximativă a valorii unei obligațiuni atunci când rata de randament se modifică cu 1 punct procentual. Acest risc crește cu cât instrumentul este mai sensibil la modificările ratei de venit (cu cât perioada de scadență este mai lungă și rata dobânzii mai mică, cu atât sensibilitatea este mai mare). Acest lucru se datorează faptului că, pe o perioadă mai lungă de timp, crește probabilitatea de modificare a ratei.

Convexitatea, pe de altă parte, măsoară curbura relației dintre prețul unei obligațiuni și randamentul acesteia. Pe scurt, indică modul în care durata acestui instrument se va modifica atunci când se schimbă ratele dobânzilor. Sarcina sa este de a corecta discrepanța dintre ratele dobânzilor și prețurile obligațiunilor. Ea face acest lucru luând în considerare impactul pe care ratele dobânzilor îl pot avea asupra duratei.

Putem distinge două tipuri de convexitate:

  • Convexitatea pozitivă apare atunci când durata obligațiunii crește pe măsură ce prețul acesteia crește (de obicei, atunci când randamentele scad), ceea ce poate fi benefic pentru deținătorii de obligațiuni, deoarece indică o creștere mai mare a prețului pentru scăderea randamentului.
  • Convexitatea negativă, des întâlnită în cazul obligațiunilor rambursabile, apare atunci când durata scade pe măsură ce prețul obligațiunii crește, ceea ce poate fi mai puțin favorabil pentru investitori, deoarece limitează aprecierea prețului într-un mediu de scădere a randamentului.

Datorită nivelului de risc în general mai scăzut decât cel al acțiunilor, obligațiunile pot fi un instrument de investiții atractiv pentru mulți investitori. Cu toate acestea, este esențial să înțelegem modul în care diverși factori de piață pot influența valoarea și prețul unei obligațiuni, precum și plățile dobânzii fixe primite de deținătorul de obligațiuni. Investiția în obligațiuni poate fi o strategie eficientă pentru a diversifica un portofoliu de investiții și pentru a atenua pierderile potențiale cauzate de componentele sale mai volatile. Înainte de a investi, este important să se cerceteze ratingul obligațiunilor de la o agenție de rating de credit și să se înțeleagă situația economică a emitentului pentru a evalua mai bine riscurile asociate.