Alegerea unui broker este primul și, de asemenea, unul dintre cei mai importanți pași pe care trebuie să-i faci atunci când decizi să investești. Află cum poți lua deciziil corecte și cum eviți să fii înșelat.

Pe măsură ce intri în lumea investițiilor, ar trebui să fii conștient de faptul că sunt multe decizii și aspecte de luat în considerare. Cel mai probabil, primul pas va fi alegerea firmei de brokeraj cu care să colaborezi, aceasta fiind necesară întrucât îți oferă acces la piețele financiare. În acest articol, vei afla la ce trebuie să fii atent atunci când iei în considerare ofertele și condițiile diferiților brokeri disponibili pe piață.

Credibilitatea firmei de investiții

Când vine vorba de bani, nu lipsesc înșelătoriile sau diversele tipuri de escrocherii care pot părea legitime la prima vedere. Cel mai bun mod de a te asigura că brokerul pe care îl alegi este de încredere presupune verificarea autorizării și supravegherii depline a acestuia de către autoritățile de stat. Mai jos vei găsi exemple de autorități care supraveghează instituțiile financiare din anumite țări:

  • Polonia – KNF (Autoritatea poloneză de supraveghere financiară)
  • Regatul Unit – FCA (Autoritatea de conduită financiară)
  • Cipru – CySEC (Comisia pentru Titluri de valoare și Burse din Cipru)
  • Franța – AMF (Autoritatea Piețelor Financiare)
  • Dubai, Emiratele Arabe Unite (zonă financiară liberă) – DFSA (Autoritatea pentru Servicii Financiare din Dubai)

Supravegherea și autorizarea firmelor de brokeraj de către instituțiile de supraveghere financiară se asigură ca aceste societăți să fie verificate temeinic și să se conformeze și funcționeze în condițiile legii. Astfel de companii sunt, de asemenea, asigurate prin fonduri de garantare, care oferă siguranța și returnarea fondurilor depuse în cazul falimentului sau insolvenței brokerului.

Mai jos este lista fondurilor de garantare din anumite țări, precum și suma depozitelor pe care le asigură:

  • Depozitarul Național de Titluri de valoare (KDPW, Polonia) – compensația maximă este echivalentul a 20 100 EUR, inclusiv: 100% până la 3.000 EUR și 90% excedent peste această sumă până la 22.000 EUR.
  • Schema de compensare a serviciilor financiare (FSCS, Marea Britanie) – compensație maximă de până la 85.000 GBP.
  • Fondul de compensare a investitorilor (ICF, Cipru) – compensație maximă de până la 20.000 EUR.

De asemenea, este de remarcat faptul că investitorii sunt asigurați de fondurile de garantare date, indiferent de naționalitatea lor – doar jurisdicția căreia îi este supus un anumit broker este un factor care determină securitatea și posibila returnare a fondurilor.

Costurile și taxele trebuie să fie întotdeauna transparente!

Scopul unei firme de brokeraj, precum și al oricărei alte afaceri, este să opereze pentru a obține un profit, prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător că ți se vor aplica niște taxe. Cu toate acestea, toate informațiile privind costurile și taxele ar trebui să fie întotdeauna transparente și ușor de găsit și înțeles. Mai jos este lista celor mai importante costuri și cerințe pentru rularea unui cont de brokeraj, cărora ar trebui să le acorzi atenție:

  • Taxă de funcționare a contului (de obicei lunară sau anuală; independent de alte taxe),
  • Comisioane de operare (de exemplu, pentru cumpărarea sau vânzarea de active),
  • Costuri suplimentare (de exemplu, SWAPS, spread-uri, comisioane de administrare etc.),
  • Costuri și cerințe legate de balanța contului (de exemplu, comisioane pentru depunere și retragere, valoarea minimă a depozitului, limitele per tranzacție).
Instrumentele oferite

În prezent, investitorii au la dispoziție o mulțime de tipuri de instrumente în care își pot pune banii – de la instrumente pe piața organizată (de exemplu, acțiuni, ETF-uri) la cele de pe piața OTC (de exemplu, CFD-uri, futures). Uneori, cele două tipuri de instrumente (de pe piața organizată și CFD-urile) se suprapun – astfel, un investitor poate cumpăra acțiunile unei companii listate la bursă prin a cumpără atât acțiunea cu deținere, cât și CFD-ul cu suport pe acțiunea respecitvă. Această „conexiune” poate crea cu ușurință un context prin care poți fi indus în eroare, deoarece unii brokeri folosesc în mod înșelător instrumentele din oferta lor, fără să le diferențieze pe cele cu deținere, față de cele CFD. Aceștia sunt însă obligați să detalieze oferta de instrumente financiare în documentația privind specificațiile instrumentelor oferite. Prin urmare, înainte de a alege un broker, verifică în detaliu dacă acesta oferă instrumentele care te interesează. Nu te baza doar pe mesajele de marketing!

În ofertele de instrumente financiare ale brokerilor poți găsi adesea instrumente derivate, cum ar fi: Opțiuni, CFD-uri, Futures, al căror preț depinde de prețul activului suport. De aemenea, presupun și efectul de levier financiar, ceea ce înseamnă că doar o parte dintr-un anumit capital este necesară pentru a investi. Valoarea efectului de levier poate varia și depinde de tipul de instrument sau de oferta brokerului. Cu toate acestea, legea din țările UE specifică în mod clar nivelurile maxime de levier financiar pentru anumite instrumente. Asigură-te întotdeauna că marjele oferite de firmele de brokeraj alese de tine respectă atât cerințele legii financiare, cât și toate nevoile tale.

Platforme de investiții

Toți brokerii oferă acces la platformele de investiții, fie că le aparțin sau sunt ale partenerilor. Cu toate acestea, reține că cele partenere sunt proiectate în cel mai universal mod. Dacă ești în căutarea unei platforme care să răspundă nevoilor tale, cel mai bine este să alegi un broker cu platformă proprie. Astfel, poți fi sigur că a fost proiectată în cel mai intuitiv mod. În plus, orice inconvenient legat de utilizarea platformei poate fi raportat direct brokerului, diminuând astfel timpul de rezolvare a problemei.

Platformele de brokeraj care oferă conturi DEMO gratuite, pe care îți poți testa cunoștințele și aptitudinile într-un mod sigur (prin tranzacționare cu fonduri virtuale) au devenit deja un standard pe piață. Mai mult, ar trebui să acorzi atenție și la o serie de alte extensii legate de o anumită platformă, cum ar fi, de exemplu, o secțiune de materiale educaționale sau știri de piață actualizate constant, deoarece acestea vor contribui în mod semnificativ la eficacitatea tranzacționării tale.

Suport Clienți

Complexitatea piețelor financiare și multiplicitatea funcționalităților platformelor de investiții pot crea tot felul de probleme. De aceea, este important ca brokerul pe care îl alegi să ofere servicii calitative pentru clienți. Amintește-ți că în acest moment serviciul pentru clienți în limba română, disponibil 24 de ore pe zi, precum și un manager de cont dedicat, la care te poți adresa oricând cu o întrebare, devin un standard pe piață. Acestea sunt serviciile pe care ar trebui să le căutați, deoarece sprijinul profesional este extrem de important atunci când faci primii pași în lumea piețelor financiare.

Beneficii adiționale

Mai sus au fost prezentate doar cele mai importante puncte, cărora cu siguranță ar trebui să le acorzi atenție atunci când îți alegi brokerul. Cu toate acestea, în zilele noastre, companiile de brokeraj se întrec în oferirea de funcționalități și beneficii suplimentare legate de gestionarea unui cont. De exemplu, acces la webinare, materiale educaționale gratuite, știri actualizate de piață sau suport dedicat pentru clienții menționat mai sus. Este bine sa cercetezi cu atenție ofertele disponibile pe piata, pentru a nu pierde beneficiile interesante.

Alegerea firmei tale de brokeraj este prima, dar și una dintre cele mai importante decizii atunci când operezi pe piețele financiare. Va avea un impact direct asupra tranzacționării, așa că este important să alegi brokerul potrivit. Alege cu înțelepciune!

Nu uita: Nu te lăsa păcălit de investițiile care se vând ca fiind sigure sau care oferă rate de rentabilitate spectaculoase. Există o mulțime de escroci pe piață, așa că verifică întotdeauna un anumit broker în registrele autorităților de supraveghere înainte de a începe colaborarea.